parapanta

Pa-ram-pam-pam!

Echipa Aventura NGT Tirol s-a dat azi cu parapanta! Foto: Costas Dumitrescu

Zi după zi, an după an, milioane de senzaţii, emoţii, gânduri, iluzii, experienţe ne toacă ascuţişul sensibilităţii, curiozităţii și bucuriei de a trăi. Majoritatea se repetă sau sunt variațiuni pe aceeași temă. Și Slavă Domnului că-i așa, altminteri probabil ne-am arde rapid, la ambele capete, lumânarea vieții…

Dar câte dintre experiențele pe care le-ai trăit te-au provocat, te-au transformat în asemenea măsură, încât să ţi le poţi aminti la sfârşitul vieţii? Eu, unul, n-aş putea numi foarte multe: primul sărut, primul articol publicat în NG, primul crap mare prins în copilărie, primul hohot de râs al băieţelului meu, şi acest prim zbor cu parapanta la Sölden.

N-am verbe să pot articula ce am trăit azi în cerul însorit de deasupra Söldenului. Groaza că te poţi prăbuși oricând… Şuieratul în urechi al unui vânt nepământean… Frigul amorțitor din degete… Sufletul rămas în gât ca un cotor de măr otrăvit la salturile bruşte… Încântarea zborului şi perspectivei de condor… Baie de adrenalină pură!

Deși ești în tandem cu un instructor priceput, parcă nu ți-e la îndemână să sari în gol. În avion sau în telecabină tot în văzduh eşti, dar într-un vehicul protector, podeaua îţi dă sentimentul că ai pământ solid sub picioare.

Cu parapanta e cu totul altfel. Zbori cu un fel de aripă de albină uriaşă din foiţă de plastic, controlată rudimentar cu un păienjeniş de sfori subţiri. Şi mai e şi fuga aia nebunească pe pantă, spre prăpastie.

Cum să nu vrei să spui pas, să bagi coada între picioare şi să te retragi – ruşinat, dar viu şi nevătămat? Eu, unul, m-am uitat la Roxana, care se pregătea să zboare după mine: arăta atât de dârză şi decisă, că m-a molipsit.

Și când instructorul a dat startul, mi-am luat inima și frica-n dinți și picioarele la spinare alergând din toate puterile direct spre hău!

Am zburat azi cu parapanta împreună cu Roxana Farca, Adrian Crapciu, Narcisa Suruianu. Iată filmul!

Text: Cătălin Gruia

Video: Calin Stan

 

.

Posted in Aventura NatGeo, National Geographic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *